EA : SICK & TIRED

Nu am uitat si nici n-am sa uit vreodata toate eforturile pe care le-am depus dorindu-mi un job iubit si un trai linistit. Nu obisnuiam sa ma plang si totusi, acum o fac din ce in ce mai des. Noaptea catre casa imi simt bratele greoaie si pleoapele obosite. Dimineata lupt iar seara ma trantesc rapusa. Uneori simt ca nu mai pot continua. De multe ori traiesc cu senzatia ca lupta nu poate fi castigata la nesfarsit. Toate lucrurile bune din viata mea vin insotite de poveri pe care umerii mei tineri si sfasiati nu le mai pot cara. Mai nou imi arunc lacrimile prin lifturi si pe strazile laturalnice si-mi doresc grozav sa fug acolo unde nu ma poti vedea. Vreau cu disperare sa plang si sa arunc in gol toata nemultumirea din sufletul meu amarat. Obisnuiau sa-mi iubeasca curajul si determinarea. Nu a mai ramas nimic de iubit. Ne obosim in cercuri vicioase in care eu vorbesc halucinant despre lucruri in care nici macar nu cred. Zambesc haotic si rad nevrotic. Eram dependenta de singuratate si iti marturisesc ca mi-au iesit toate planurile facute intre cei sase pereti ai inimii mele rupte. Astazi insa, ma copleseste intunericul si ma doare cand sting lumina privind bezna culcusului. Sunt o femeie slaba cand ma privesc si totusi am forme robuste. Nici macar nu te mai iubesc. M-ai ranit de atatea ori incat nici macar nu ma mai vad in bratele tale cand sufar ca un caine parasit. Ai admirat de atatea ori alte figure umane incat m-am saturat sa urlu in vazul tuturor ca sunt si eu aici. Dincolo de gesturile calde pe care le asteptam, te-am vrut cu stiloul pe hartie scrijelind randuri despre tot ce-am reusit sa trezesc in tine. A trecut atata amar de vreme si n-ai putut sa-mi notezi nici macar un gand bun despre noptile in care ne-am atins. Nici nu mai stiu drag cititor, de cate ori m-am straduit si de cate ori mi-a reusit. Nici nu mai stiu cand entuziasmul s-a transformat in dezamagire si dezamagirea in resemnare. Iata-ma scriind din nou, pentru cei care inteleg sperand ca mai sunt oameni ce vad dincolo de tot rahatul monden pe care il mananca tanti Flori la margine de parc in timp ce scuipa seminte si-si arunca gunoaiele pe langa pubele. Sunt plina de furie si ma simt inutila. Sper sa te ghicesc in miez de fruct si sa satur in pragul foamei. Dincolo de foloasele pe care le trageti d  pe urma mea, sper sa ma sunati cand imi inghit amarul daramata in prapastiile unui destin mizer. Eu cu siguranta daca am sa scap din ghilotina unor vremuri stupide si superficiale, n-am sa fac asta.